Concursul „George Emil Palade” ne-a adus premii

imageConcursul „George Emil Palade” (biologie)  a fost până anul trecut concurs judeţean organizat de ISJ Prahova, iar de anul acesta este interjudeţean, alături de ISJ Prahova participând ISJ Buzău, ISJ Dâmboviţa, ISJ Ilfov şi ISJ Argeş.

Sâmbătă, 27.04.2013, s-a desfăşurat la Colegiul Naţional "Jean Monnet" Ploieşti faza judeţeană a concursului interjudeţean de biologie pentru elevii claselor a V-a şi a VI-a "George Emil Palade".

Şcoala noastră a fost reprezentată de cinci elevi de clasa a V-a

  • Bîră Diana
  • Dinu Gabriel-Valentin
  • Râmneamțu Claudiu
  • Dobre Octavian
  • Stan Andrei

și alți doi elevi de la clasa a VI –a

  • Vișoiu Ioana
  • Georgescu Alexandru

imageÎn urma concursului, elevul  Georgescu Alexandru a obținut premiul al II – lea iar următorii elevi Râmneamțu Claudiu, Stan Andrei şi Vișoiu Ioana, premiul al III – lea. S-au acordat și două premii speciale elevilor Dobre Octavian şi Dinu Gabriel-Valentin.

Clasamentele finale ale acestei competiții  pot fi consultate dând click pe link-urile de mai jos:

Clasa a V- a – rezultate

Clasa a VI – a – rezultate

Conducerea şcolii felicită elevii participanţi la acest concurs şi pe doamna profesoară  Cristina Oprea pentru rezultatele obţinute .

A consemnat pentru blogul școlii,

director Angelica Georgescu

Anunțuri

Lectura Modus Vivendi 2013

Lectura Modus Vivendi

 

Pe 4.04.2013, ora 9, va avea loc la sediul scolii gimnaziale "I.A. Bassarabescu" editia a VI-a a concursului interșcolar- județean: "Lectura Modus Vivendi". Înscrierile se fac până la data de 18 03. 2013.

Pentru buna desfășurare a concursului, vă rugăm selectati 4 elevi care să reprezinte scoala dvs. Concursul constă în lectura a 25 de rânduri din opera mentorului nostru spiritual, I.A.Bassarabescu texte selectate de concurenți și lectura unui text liric la prima vedere, selectat de organizatori. Așteptăm listele nominale cu participantți pe emailul școlii noastre: i_a_bassarabescu@yahoo.com;

sau la telefoanele:

0244552109 (secretariat).

0723540820 (organizator Chivulescu Elisabeta)

CONCURS FĂRĂ TAXĂ DE PARTICIPARE!! VĂ AȘTEPTĂM și vom demonstra împreuna că "Putem fi mai buni, știind mai multe"

Pasiune pentru muzică

Diana MărgăritMulți dintre elevii școlii noastre au preocupări deosebite nu numai  în în școală ci și în afara ei. Unele dintre ele completează școala altele sunt, pur și simplu, practicate fiindcă le aduc satisfacții sau le creează momente de recreere, de plăcere. Sportul și  dansul, modelajul, origami sau quillingul, teatrul sau muzica pot fi cu ușurință regăsite printre pasiunile sau hobby-urile acestor elevi.

De curând am aflat că școala se poate mândri cu o elevă care a făcut o pasiune pentru muzică. Ea se numește Diana Mărgărit și este în clasa a V – a A. În clasele I – IV  Diana Mărgărit s-a remarcat prin creațiile sale literare apărute în revista „Anuarul creativ al elevilor” dar și prin participările sale la evenimentele artistice din cadrul școlii.

Preocuparea pentru muzică nu este nouă pentru Diana fiindcă  muzica a fost domeniul artistic  preferat chiar din clasele primare.  Cântă la chitară, la orgă dar are și reale calități  vocale. Calitățile vocale și le-a încercat cu succes și în corul școlii, „Allegretto” dar  le-a perfecționat  la Palatul copiilor din Ploiești unde este înscrisă la „Cercul de Muzică Pop, Interpretare și Prezență Scenică”.

În lunile aprilie – mai din acest an Diana Mărgărit a participat la două concursuri dedicate muzicii și tinerelor talente, participări în urma  cărora a obținut două importante premii:

  • Premiul I la FESTIVALUL NAȚIONAL EcoStyle Music & Dance din București Ediția I pe 29 aprilie 2012
  • Premiul al III –lea la FESTIVALUL NAȚIONAL DE MUZICĂ UȘOARĂ MIHAELA RUNCEANU "PENTRU VOI MUGURI NOI" din Buzău – 6 mai 2012 – Ediția I

DSC00642

Diana Mărgărit se pregătește constant și cu seriozitate pentru pasiunea ei la Palatul Copiilor din Ploiești cu profesorul Alin Nicodim. Iată și comunicatul de presă al Palatului Copiilor din 6 mai 2012:

Comunicat de presa 6 mai 2012
In perioada 4 – 6 mai 2012, Palatului Copiilor Ploiesti a fost reprezentat la Festivalul National de Muzica Usoara " Mihaela Runceanu " Pentru voi muguri noi " din Buzau – Editia I , de catre Diana Margarit si Diana Dragan, eleve in cadrul Cercului de Muzica Pop, Interpretare si Prezenta Scenica coordonat de prof. Alin Nicodim si a obtinut prin concurenta de numai 11 ani, Diana Margarit, LOCUL III in urma interpretarii melodiei "Fericirea are chipul tau " din repertoriul Mihaelei Runceanu reusind sa convinga membrii juriului, alcatuit din muzicieni si compozitori de renume ai muzicii romanesti.”

Galeria foto a Palatului copiilor poate fi vizionată aici.

DSC00800DSC00918

Noi putem doar să-i urăm succes în continuare și să sperăm că va fi un  exemplu de urmat.

Pe viitor vom prezenta alți elevi ai școlii cu alte pasiuni  care le aduc satisfacții, le-au adus numeroase diplome și premii. Mai importante decât toate acestea nu pot fi decât pasiunea și munca pe care ei le pun  în realizările lor.

Concursul interșcolar „Lectura Modus Vivendi”

image

Şcoala altfel a debutat în forţă prin Concursul interşcolar "Lectura Modus Vivendi", aflat la a V-a ediţie, motiv pentru care s-a organizat în cadrul deosebit de primitor al Palatului Copiilor. Vizita noastră a însemnat o nouă pagină a parteneriarului şcolii noastre cu această instituţie. Concursul a debutat cu mici piese muzicale, interpretate de talentaţii instrumentişti, pregătiţi de d-nul prof Găzdac. Aceste intermezzouri au încântat publicul şi au fost preludii lirice atât de potrivite evenimentului.

Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (1)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (2)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (3)

Probele concursului au fost aceleaşi pentru cei 33 de competitori: un text, la alegerea concurentului, din creaţiile lui I.A.Bassarabescu  şi unul liric, la prima vedere dintr-un potpuriu de autori lirici care şi-au legat numele într-un fel sau altul de luna mărţişorului. Jurizarea a fost asigurată de specialiştii de la Palat, de muzeograful sălii  BASSARABESCU, d-l Doru Mareş, iar din partea Comitetului de părinţi de d-na Lupu Cristina. Din cele şapte şcoli înscrise la concurs s-au prezentat, spre regretele organizatorilor, cinci, dar concursul a fost o fiestă lirică.

Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (4)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (5)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (6)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (7)

Dacă lecturile tuturor au plăcut juriului, nu aceeaşi impresie au produs asupra acestora demonstraţia concurenţilor asupra înţelegerii mesajelor literare. Şcoala care s-a remarcat în acest an a fost cea de la Vărbila – Iordăcheanul cu puneri în scenă remarcabile ale operelor mentorului nostru spiritual. Au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze, ca şi concurenta de la şcoala noastră, care a luat punctajul maxim.

Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (8)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (9)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (10)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (11)

Concursul de anul acesta a avut doua momente în premieră: -un concurs de afişe- tema "Trăieşte clipa" şi prezentarea unui film evocator al celor patru ediţii ale concursului, film realizat de d-na prof. Prodan Cristina.

Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (12)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (13)Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (14)

Câştigători au fost toţi, fiecare şcoală fiind răsplătită cu un volum despre I.A.Bassarabescu semnat de Traian Cepoiu, fiecare concurent cu pliantul special pregătit de organizatori, diplome de participare şi dulciuri, iar cei mai buni dintre cei buni cu premii în cărţi şi bani.

Mulţumiri d-nei bibliotecare Matei Florentina şi d-nei prof. Matei Andreea pentru concursul dumnealor dat spre a se realiza această întâlnire a prietenilor cărţii.

Lectura Modus Vivendi_a V-a editie.2 apr.2012 (15)

Vă invităm să răsfoiți și revista concursului editată cu acest prilej în pagina dedicată revistelor școlii. Click pe imaginea revistei sau pe cuvântul „revista”!

Pentru  dumneavoastră a consemnat prof.

Elisabeta Chivulescu

 

PREMIANȚII „MADE FOR EUROPE” 2012

MADE FOR EUROPE3Competiția „Made for Europe”, faza județeană s-a desfășurat în școala noastră pe data de 16.03.2012.  Școlile participante au intrat în competiție cu proiecte aflate în diverse etape de derulare, prezentând  informații despre proiect dar mai ales despre  produsele lor.

Iată școlile care au fost prezente în competiție  și proiectele lor:

  1. Școala cu clasele I – VIII „Nicolae Iorga” – Ploiești cu „Kids forget traditional street games” – 2010 –2012 –
  2. Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” – Breaza  – „Pride and Prejudice” 2009 – 2011
  3. Școala cu clasele I – VIII „George Emil Palade”  – „Let’s Eurobrate” – 2011 – 2013
  4. Școala cu clasele I – VIII „Mihai Eminescu” – Ploiești cu proiectul „Together for better environement” 2010 –2012
  5. Școala „Antonie Vodă” din Popești- Breaza cu proiectul „For a life without junk food” 2010 –2012

Fiindcă o astfel de întâlnire este o bună oportunitate de diseminare pentru cei care au inițiat proiecte dar nu au ajuns încă la realizarea unor produse, câteva școli au ales să participe chiar din acest an:

  • Școala cu clasele I – VIII „Puchenii Mari” cu proiectul „Europenii și mediul înconjurător, ieri, azi și mâine” 2011 –2012
  • Grup Școlar Agromontan „Romeo Constantinescu” – Vălenii de Munte cu proiectul „Imaging Europe”(2011 – 2013)
  • Școala cu clasele I – VIII „Sfânta Vineri” – Ploiești cu proiectul „T.I.M.E.”  („Tolerance in Modern Europe”)

Timp de aproape 3  ore, participanții la competiție, prin elevul sau elevii desemnați și-au prezentat produsele realizate deja, în fața juriului și a publicului.

Juriul (Aurel Graur – inspector ISJ Prahova, Georgescu Rodica – Inspector ISJ Prahova, Vică Constanța – director Palatul Copiilor, Ploiești; Chivulescu Elisabeta – director adjunct Școala „I.A.Bassarabescu”și Prodan Cristina – consilier educativ „I.A.Bassarabescu”) n-a avut, nici de această dată, o misiune ușoară fiindcă a trebuit să aleagă pe cel mai bun dintre cei buni.

Made for Europe 2012_desfasurarea competitiei (11)

Iată și câteva aspecte din desfășurarea competiției în care elevii au avut rolul principal: acela de a prezenta într-o formă concisă (cinci minute) produsul lor și de a evidenția relevanța educațională, caracterul practic și utilitatea acestuia.

Made for Europe 2012_desfasurarea competitiei (1)Made for Europe 2012_desfasurarea competitiei (2)Made for Europe 2012_desfasurarea competitiei (7)Made for Europe 2012_desfasurarea competitiei (20)Made for Europe 2012_desfasurarea competitiei (26)

Momentul cel mai așteptat a fost premierea. Deși au sosit cu puțină întârziere, diplomele au fost înmânate premianților care și-au văzut apreciate munca și ideile. Comisia a evaluat produsele finale participante la concurs în baza criteriilor prevăzute În Anexa 2 a Regulamentului de organizare și desfășurare a concursurilor și olimpiadelor școlare.

Iată clasamentul final:

  • Premiul I: Eleva Boșneag Cristina, clasa a XII –a, de la Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” Breaza. Conform regulamentului eleva Boșneag Cristina va participa la faza pe țară a acestei competiții cu produsul final: un opțional care-și poate găsi utilitatea în școli, facultăți sau alte proiecte. Site-ul proiectului: http://www.prideandprejudices.com/.
  • Premiul al II –lea: Eleva Dumitru Andreea Denise, clasa a VII –a, de la Școala cu clasele I – VIII „Antonie Vodă” Popești, comuna Brazi;
  • Premiul al III –lea: Eleva Cîlț Diana de la Școala cu clasele I –VIII „Nicolae Iorga” Ploiești;

Mențiuni:

Elevul Tatu Horia (cls. a IV -a) de la Școala cu clasele I – VIII „George Emil Palade”, Ploiești; Eleva Malai Emilia (cls.a VII -a) de la Școala cu clasele I – VIII „Mihai Eminescu” – Ploiești.

Pe următoarele poziții s-au clasat elevii: Soare Cătălina și Ilie Ștefan de la Școala cu clasele I – VIII „Mihai Eminescu” – Ploiești și Bucur Cristian și Dinu Tiberiu de la Școala cu clasele I – VIII „George Emil Palade”, Ploiești.

 

Made for Europe 2012_Premierea (3)Made for Europe 2012_Premierea (6)Made for Europe 2012_Premierea (8)Made for Europe 2012_Premierea (10)Made for Europe 2012_Premierea (11)Made for Europe 2012_Premierea (12)Made for Europe 2012_Premierea (13)Made for Europe 2012_Premierea (14)

La final, d-nul Inspector Aurel Graur – președintele comisiei de jurizare, a înmânat  diplome de participare pentru elevii și școlile care s-au prezentat dar și d-nelor profesoare Elisabeta Chivulescu și Cristina Prodan pentru organizarea deosebită a evenimentului.

Ca un exemplu de bună practică  și diseminare, școala noastră a prezentat (tot în 5 minute) produsul final (un film de 50 de minute) al proiectului Comenius „A Film of European Pupils” încheiat acum doi ani.

image

Made for Europe 2012_Premierea (15)Made for Europe 2012_Premierea (16)

Competiția s-a încheiat cu o fotogtafie de grup: elevi, profesori și juriu.

Made for Europe 2012_fotografia de grup (2)

Made for Europe – faza națională

Între 14 – 17 aprilie 2011, s-a desfășurat la Piatra Neamț,  faza națională a Concursului Național de produse finale ale proiectelor finanțate prin Programe comunitare, „Made for Europe”.  „A Film of European Pupils” adică proiectul nostru, desfășurat pe parcursul a 2 ani (2008 – 2010), a fost declarat câștigător la faza județeană și a reprezentat Prahova la etapa națională.

IMG_5477

Delegația noastră a fost însoțită de d-nul inspector Aurel Graur.

Prima zi de concurs a debutat cu deschiderea festivă de la Consiliul județean Neamț unde au fost prezente oficialitățile în frunte cu primarul Gheorghe Ștefan. Cei prezenți în sală au vizionat apoi un mic spectacol de muzică, dans și poezie.

IMG_5505IMG_5560

La Piatra Neamț s-au reunit reprezentanți ai majorității județelor țării implicate în astfel de proiecte din școli, licee și chiar grădinițe. Cu toate acestea nu ne-a fost dat să vedem prea multe prezentări de proiecte datorită programului aglomerat și celor două comisii care au funcționat în paralel. Nici corectitudinea n-a fost punctul forte al acestei competiții fiindcă cele două comisii au avut standarde diferite de evaluare și timpii de prezentare  –  cele 7 minute – nu au fost respectați decât de una din comisii, cealaltă nefiind interesată de acest aspect.

IMG_5459

IMG_5622

Școala noastră a luat parte la acest concurs prezentând produsul final al proiectului, filmul „A Film of European Pupils”, printr-o expunere de aprozimativ 6 minute cu extrase din filmul propriu – zis care dura 55 de minute. Prezentarea a fost realizată de eleva noastră, Anjie Diana Goh, din clasa a VIII – a C, care s-a achitat în mod exemplar de această sarcină.

IMG_5707IMG_5708

Deși au existat disfuncționalități chiar de la proiectarea  pe ecran (un player vechi care dădea erori) la care s-a adăugat  faptul că nu am avut o sală  în care să ne repetăm programul, Diana Goh, s-a încadrat în timpul prevăzut și prezentarea ei a atins toate aspectele filmului așa cum își propusese.

IMG_5624IMG_5627

De data aceasta victoria nu a fost de partea noastră. Am câștigat doar experiență și  ne-am ales cu mândria de a fi ajuns până acolo, la faza națională, ceea ce nu e puțin lucru. Poate dacă cineva ar fi vizionat și filmul, poate dacă cineva ar fi înțeles și mesajul, poate dacă cineva ar fi văzut și realizările copiilor din cele 7 țări, poate așa am fi câștigat și un premiu sau o mențiune.

Proiectul elevilor de la Liceul Militar din Breaza „Pride and Prejudice” a primit o mențiune la concurs.

Deși competiția „Made for Europe” a fost destinată produselor finale, în concurs au intrat și proiecte aflate în derulare care nu aveau produsele finale ci doar intermediare.

În afara competiției participanții, elevi și profesori, au avut bucuria de a lua parte la o excursie intersantă în care s-au vizitat: Mânăstirea Neamț, Cetatea Neamțului și muzeul particular al colecționarului Nicolae Popa de la Târpești.

 

IMG_5742IMG_5799IMG_5849IMG_5945

IMG_5974

IMG_5977

Felicitări elevei Diana Goh pentru participare și prezentare! Felicitări tuturor celor care s-au implicat în acest proiect!

„LECTURA MODUS VIVENDI” la a IV– a ediție

Concursul  „Lectura Modus  Vivendi”, organizat de catedra de limbă și literatură de română ( prof. Elisabeta Chivulescu, Maria State, Andreea Matei), a ajuns la cea de a IV- a ediţie. Prin acest concurs interjudeţean ne-am obişnuit să celebrăm ZIUA ŞCOLII  – 29 MARTIE.

Concursul Lectura Modus Vivendi

La această ediţie au participat: Colegiul Național „Jean Monnet”, Școala „Anton Pann”, Școala „Florin Comişel” din Ploieşti și  şcolile „Cezar Petrescu” din Buşteni şi  „Vărbila-Iordăcheanu”, în total 30 de elevi. Aprecierea generală a fost că de la un an la altul  standardul concursului a crescut. Toţi au lecturat exemplar şi artistic din operele lui I.A.Bassarabescu (probă obligatorie la alegerea candidaţilor), sesizând particularităţile prozei scurte bassarabesciene: umorul fin sau  aplicarea tehnicii naturii moarte în schiţă – iubirea de oameni fiind axa tematică a creaţiilor.

Dosarul concursului Lectura Modus Vivendi (1)Dosarul concursului Lectura Modus Vivendi (5)Dosarul concursului Lectura Modus Vivendi (7)

Concurenţilor li s-a făcut o primire deosebită de către corul şcolii, „Allegretto”, dirijat de inimoasa d-nă prof. Cristina Prodan, care a interpretat piese corale pe versurile unor mari poeți români, făcându-se o introducere adecvată evenimentului şcolar.

Corul Allegretto cantand Ziua Scolii (1)Corul Allegretto cantand Ziua Scolii (2)Corul Allegretto cantand Ziua Scolii (5)Corul Allegretto si publicul prezent (8)

Cine au fost câştigătorii?… În primul rând şcolile care şi-au trimis reprezentanţii, pentru prieteniile care s-au legat aici, apoi concurenţii (unii prezenţi la mai multe ediţii), care au ştiut să selecteze texte din schiţele mentorului nostru spiritual şi să pună în valoare prin lectură şi interpretare personală mesajul etic, precum fac consacraţii actori. Ei au reuşit să treacă cu succes şi peste dificultăţile „probei de foc”/ lectura textelor lirice – la prima vedere/, care l-a avut în atenţie pe poetul Virgil Carianopol, născut într-o zi de 29 martie.

Participantii au primit diplome si premii speciale (5)Participantii au primit diplome si premii speciale (9)Participantii au primit diplome si premii speciale (11)Participantii au primit diplome si premii speciale (14)

Fiecare şcoală participantă a aflat care elev al său citeşte cel mai expresiv, fiind şi premiat şi răsplătit cu diplome speciale. Premiile speciale au continuat cu cea mai bună  voce masculină, cea mai agreabilă prezenţă scenică şi cea mai frumoasă costumaţie etc.

Desfasurarea concursului (13)Desfasurarea concursului (15)Desfasurarea concursului (17)Desfasurarea concursului (20)Desfasurarea concursului (25)Desfasurarea concursului (27)

Juriul,  a cărei medie de vârstă n-a depăşit 30 de ani, a fost alcătuit din reprezentanţi ai părinţilor, ai patronatelor şi desigur de un specialist – prof. de limba română, Mărgărit Valeria, juriu ce n-a avut tocmai un rol uşor în stabilirea ierarhiei valorice.

Juriul concursului

 

Deciziile juriului au fost confirmate şi de alegerile făcute de public în cea mai mare parte, astfel:

  • Marele premiu a fost adjudecat de Andrada Tudor  de la Colegiul „Jean Monnet”;

  • Premiul I  Ana – Maria  Marin (cls. a IV – a) de la şcoala „I.A.Bassarabescu”;

  • Premiul al II- lea  s-a atribuit  elevei Diana Mărgărit (cls. a IV – a), tot de la școala „I.A.Bassarabescu”;

  • Premiul al III – lea  i-a revenit tot unei concurente de la  Colegiul „Jean  Monnet”, Ioana David.         

Membrii juriului inmand premiile (1)Membrii juriului inmand premiile (2)Premianții concursului Lectura Modus Vivendi (4)       

Felicitări pentru toţi participanţii!
Noi cu toţii am avut o zi deosebită, fiindcă am reuşit, datorită lecturilor minunate ale concurenţilor, să rezonăm în spirit cu mentorul nostru spiritual şi să devenim mai buni…

Chivulescu Elisabeta (2)

Pentru  blogul şcolii a consemnat  prof. Elisabeta Chivulescu.

%d blogeri au apreciat asta: