Mici și harnici

Înainte de a începe programul „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, unii dintre mai mici elevi ai școlii noastre au marcat prin activitățile lor zile importante din calendarul evenimentelor lunii martie sau au apelat la imaginația și creativitatea lor pentru a realiza felicitări pentru părinți și bunici.

Clasa a II –a B

„Puterea exemplului personal”

În data de 14.03.2013 elevii clasei a II-a B au desfăşurat activitatea “Puterea exemplului personal”, din cadrul proiectului educaţional “Glasurile copiilor în freamătul pădurii” – desfăşurat de Şcoală “I. A. Bassarabescu”, Ploieşti, sub conducerea prof. inv. primar Gavenea Nicoleta pentru programul internaţional LeAF (“Să învăţăm despre pădure”).

Puterea exemplului personal_IIB (7)Puterea exemplului personal_IIB (4)

Activitatea a avut ca obiective: implicarea copiilor în acţiuni practice de ocrotire a mediului înconjurător prin reciclarea plasticului, formarea unui comportament ecologic şi sensibilizarea elevilor cu privire la frumosul din natură.

Puterea exemplului personal_IIB (2)Activitatea a avut drept colaborator pe dna Dobre Constantă, prof inv. primar, coordonator al proiectului “Şcoli pentru un viitor verde”, care a demonstrat elevilor procesul de compactare a unei sticle de plastic. Ei au observat cu atenţie  acest procedeu, apoi au participat efectiv la acţiunea concretă de compactare mânuind aparatul şcolii.

Puterea exemplului personal_IIB (8)

Elevii, conduşi de dra Gavenea Nicoleta, au discutat despre importanţa reciclării plasticului, despre factorii poluării şi măsuri pentru a stopa acest fenomen, la nivelul individului. Activitatea a fost pe placul elevilor şi constituie punctul de plecare în amplul proiect educaţional ce se va întinde pe parcursul semestrului al II-lea. Puterea exemplului este un factor motivant care dezvoltă la elevi o atitudine ecologică, spirit civic şi adoptarea unui comportament de ocrotire a mediului înconjurător. Elevii clasei a II-a B au fost mobilizaţi pentru a strânge mai multe peturi ce vor fi trimise la un centru de colectare. Acţiunea va fi repetată în mod constant, elevii aducând sticle de plastic la fiecare două săptămâni.

Ziua Mondială a Apei_II B (8)„Susurul apei”

Pe 22.03.2013, s-a marcat şi de către micii şcolari Ziua Mondială a Apei prin activitatea extracurriculara  “Susurul apei”, din cadrul proiectului educaţional “Glasurile copiilor în freamătul pădurii” – desfăşurat de Şcoală “I. A. Bassarabescu”, Ploieşti, sub conducerea prof. inv. primar Gavenea Nicoleta pentru programul internaţional LeAF (“Să învăţăm despre pădure”).

Ziua Mondială a Apei_II B (7)
    Activitatea a fost sub forma unei lecţii de cunoaşterea mediului în care elevii au învăţat despre sursele de apă, clasificarea acestora, circuitul apei în natură, factorii care poluează apele şi măsuri pe care le putem pune în practică pentru a opri poluarea apelor. Dra Gavenea Nicoleta a prezentat elevilor un material power-point pe această temă. Zâna apelor le-a trimis o scrisoare elevilor prin care le comunica gravitatea situaţiei actuale a apelor din ţara noastră şi le transmite totodată că are mare încredere în ei că vor adopta comportamente civice ecologice.

Elevii au citit “Povestea picăturilor de apă” din care au aflat despre circuitul apei în natură şi despre necesitatea de a nu risipi apă. A urmat partea în care elevii au făcut experimente din care au reieşit proprietăţile apei. Legaţi la ochi, au gustat mai întâi apă, apoi suc, descoperind că apa nu are gust, nici miros. Au pus zahăr şi sare în recipiente transparente şi au văzut că acestea s-au topit. Apa este un bun conductor: cerneala dintr-un pahar “a circulat” până în altul cu ajutorul unui şerveţel. Au decupat picături zâmbitoare, le-au personalizat şi au scris pe ele mesaje eco.

Ziua Mondială a Apei_II B (8) 

Ziua Mondială a Apei_II B (6)Elevii au completat o fişă de lucru şi au realizat fluturaşi cu mesaje eco în legătură cu apă. La sfârşitul activităţii, le-au împărţit colegilor de la alte clase la ieşirea din şcoală. În holul şcolii a rămas un panou care prezintă rezultatele muncii  elevilor. Toţi elevii au primit diplome de participare şi au fost desemnaţi “Micii ecologişti” ai şcolii.

A consemnat  pentru blogul scolii, 

prof. inv primar Gavenea Nicoleta

BINE AI VENIT, PRIMĂVARĂ!

Elevii clasei pregătitoare 1 au întâmpinat primăvara cu bucurie.

Copiii învaţă să aprecieze natura, să protejeze vieţuitoarele, să cunoască lunile anului şi semnele caracteristice anotimpului. Sărbătoarea lunii martie, Ziua Femeii, a fost marcată prin realizarea de tablouri, felicitări, desene pe care le-au confecţionat cu drag pentru mame şi bunici.

Vă prezentăm câteva dintre acestea şi dorim ca frumuseţea şi inocenţa care se regăsesc în lucrările micilor şcolărei să vă încălzeazscă sufletele.

Primăvara_P1 (2)

Primăvara_P1 (5)Primăvara_P1 (6)Primăvara_P1 (8)

Primăvara_P1 (10)Primăvara_P1 (11)Primăvara_P1 (12)

Primăvara_P1 (13)Primăvara_P1 (14)Primăvara_P1 (15)

Prof. înv. Primar, Valentina Lache

Anunțuri

Inițiativă demnă de urmat

La acest început de an școlar, elevii clasei a VII – a A împreună cu doamna dirigintă Ramona Ghițulescu, au inițiat și realizat un proiect ecologic legat de cele patru elemente ale naturii și importanța lor pentru planetă și oameni: AERUL, APA,  FOCUL şi PĂMÂNTUL. Elevii au format  patru grupe, fiecare reprezentând câte un element.

Principala misiune a echipelor a fost aceea de cerceta și aduna  curiozităţi despre elementul reprezentativ, pentru ca apoi să le aplice pe câte un panou, pe care să- l decoreze cu materialele selectate şi gândite.

Acest proiect s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ore si săptămâni. Echipele s-au străduit ca fiecare panou să iasă cât mai frumos şi mai complet și descrierea elementelor proiectului  să scoată în evidență particularitățile lor care s-au dovedit foarte interesante.

Apa_viata (1)

Apa_viata (2)Apa_viata (3)

Panouri_eco (1)Panouri_eco (3)Panouri_eco (5)Panouri_eco (6)

Pe data de 23 octombrie, împreună cu doamna profesoară de muzică, doamna Cristina Prodan, le-am expus la etajul I al şcolii, unde pot fi văzute de toţi elevii. Ei pot astfel să-și îmbogățească cunoştinţele și să profesorii noștri să aprecieze munca pe care am depus-o.

                                            A consemnat pentru blogul școlii eleva

Anca Lazăr din clasa a VII –a A 

ZIUA PĂMÂNTULUI 22 APRILIE 2012

În fiecare an la data de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Planetei Pământ. În această zi s-a inițiat mișcarea pentru sănătatea Pământului și pentru protecția mediului înconjurător. Deși mișcarea s-a născut în Statele Unite ale Americii ea a căpătat repede adepți pe tot globul. Chiar din primul an aproximativ 20 de milioane de americani au participat la această zi.

Cel care a propus ca ziua de 22 aprilie  să fie dedicată Pământului și protecției mediului înconjurător este un senator american pe nume Gaylord Nelson și primuil an în care s-a sărbătorit această zi  a fost 1970.

Fiecare cetățean al globului poate contribui la protecția mediului înconjurător devenind mult mai responsabil și atent față de tot ceea ce înseamnă: poluare, consumul excesiv de electricitate, consumul inutil de apă, aruncarea la întâmplare a gunoaielor, etc.

Pentru a afla mai multe despre Ziua Pământului și despre ceea ce poate face fiecare dintre noi pentru a contribui la sănătatea acestuia puteți vizita site-ul special dedicat acestei zile la: http://www.ziuapamantului.com/

Ziua Pământului_22 aprilie 2012

Din păcate Pământul care ne găzduiește mai are încă multe probleme de „sănătate” și ar avea nevoie de mult mai mulți oameni care să-l ajute să se însănătoșească.

Anual tot mai mulți pământeni se alătură mișcării și sărbătoresc această zi (se estimează că s-a ajuns la peste 200 de milioane) dar e mai mult decât sigur că pământul ar avea nevoie de toți oamenii săi  și în toate cele 365 de zile dintr-un an, an de an.

Update 29 aprilie 2012

Această  zi a fost și este sărbătorită şi de compania Google an de an. În acest an, ziua s-a sărbătorit sub deviza “Un Pământ curat, o viaţă sănătoasă.”
Elevii claselor a V-a  din școala noastră au sărbătorit ziua planetei noastre realizând desene digitale în Paint cu temele “Ziua Pământului” şi “Viitorul este verde”, prin intermediul cărora şi-au exprimat dorinţa de a proteja mediul.
Printre lucrările „micilor ecologisti” enumerăm:
Băbeanu Cristina – “Salvează natura!” – clasa 5A
Sandu Eduard “Be eco, save the world” – clasa 5A
Georgescu Alexandru “Salvează natura pentru un viitor bun” – clasa 5A
David Alina şi Radu Alice – “Pământul poluat vs Pământul curat” – clasa 5B
Girjoaba Andreea – “Stop poluării” – clasa 5B
Lupu Valentin – “Viitorul ecologic” – clasa 5B
Ionaşcu Irina – “Viitorul este eco” – clasa 5B

desen_Girjoaba_Andreea_Scoala.I.A.Bassarabescu_clasa5Bdesen_Ionascu_Irina_Scoala.I.A.Bassarabescu_clasa5Bdesen_Lupu_Valentin_Scoala.I.A.Bassarabescu_clasa5Bdesen_Sandu_Eduard_Scoala.I.A.Bassarabescu_clasa_5Afii eco Babeanu Cristina 5ADavid Alina si Radu Alice 5B

A consemnat pentru blogul școlii

profesor Alexandra Lemnaru

%d blogeri au apreciat asta: