Zilele Bassarabescu III

Crăciunul bate la uşile creştinilor!

Pentru fiecare persoană sărbătoriile de iarnă înseamnă ceva! Fiecare se bucură în felul său de primii fulgi de nea care se aştern pe pământul îngheţat. Chiar dacă iarna nu este un anotimp călduros, este minunat şi aşteptat cu drag, mai ales datorită bucuriilor pe care le aduce copiilor: derdeluşul pe care săniile zboară şi jocurile distractive cu bulgări de zăpadă, vizita Moşului Nicolae sau a Moşului Crăciun, răsunetul colindelor din străbuni şi a obiceiurilor tradiţionale.

Omul de zăpadă aranjat în fel şi fel modDSCN1195elat cu grijă de copii stă cuminte în curţile oamenilor, în parcuri sau în grădinile blocurilor. De asemenea, sărbătoriile de iarnă sunt aşteptate de toată lumea pentru că atunci au ocazia o dată pe an să împodobească bradul de Crăciun cu globuri cât mai colorate şi cu ornamente pe gustul fiecăruia, alături de cei dragi într-o atmosferă caldă.

Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare. Întotdeauna ne gândim la Crăciun ca la un timp bun, un timp plăcut, în care să fim blânzi, iertători, mărinimoşi. Cu aceste gânduri am pornit şi noi la drum în ziua de 17 decembrie 2012 într-o acţiune de voluntariat: elevii clasei a II-a B, însoţiţi de dra învăţătoare Găvenea Nicoleta şi de câţiva părinţi.

DSCN1196DSCN1200DSCN1201

Am vizitat copii de aceeaşi vârstă, dar cu posibilităţi materiale reduse, de la Şcoala Anton Pann, Ploieşti. Din tot sufletul copiii au dăruit jucării, hăinuţe, rechizite, dulciuri şi au fost încântaţi şi emoţionaţi de privirile timide şi pline de mulţumire ale copiilor pe care i-au ajutat în prag de sărbători. Au cântat colinde împreună şi au simţit cu adevărat ce înseamnă să dăruieşti!

DSCN1202DSCN1206DSCN1207DSCN1209

Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi din plin şi să trăieşti cu emoţie această perioadă…şi nu numai! Să fim mai buni, mai generoşi, căci un gest mic, dar făcut din inimă, aduce o mare bucurie!

A consemnat pentru blogul școlii Nicoleta Găvenea

„Am plecat să colindăm”

Ultima activitate desfășurată în cadrul Zilelor Bassarabescu a fost serbarea cu titlul de mai sus, serbare devenită și ea o tradiție în cadrul școlii noastre în apropierea Crăciunului.

Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (18)Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (28)Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (38)Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (39)Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (40)Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (41)

În timp ce membrii corului „Allegretto” aparținând claselor a V- a A și a V – a B au colindat profesorii intrați la clasă în ultima săptămână de școală în cadrul unui proiect inedit, restul corului a colindat „pe scenă”. Repertoriul a cuprins colinde românești tradiționale dar și câteva cântece de Crăciun în engleză, franceză și spaniolă. Corul a dorit astfel să ofere celor prezenți un moment de încântare și de frumoase urări tuturor.

Corul Allegretto colinda (1)Corul Allegretto colinda (2)Corul Allegretto colinda (3)Corul Allegretto colinda (4)

La spectacolul ținut în sala de sport a școlii pe data de 20 decembrie 2012 au participat cadre didactice și părinți, direcțiunea școlii și elevi. Corul a fost condus de prof. Cristina Prodan.

În cadrul serbării, d-na director Angelica Georgescu a anunțat rezultatele concursului „Să mâncăm sănătos”(realizat în semestrul I în școală), precum și faptul că școala noastră a câștigat premiul I la concursul organizat de „Profi” cu titlul „Profi de premiază!”

Corul Allegretto colinda (5)Corul Allegretto colinda (6)Corul Allegretto colinda (7)Corul Allegretto colinda (8)Corul Allegretto colinda (9)

La finalul serbării, Moș Crăciun, sponsorizat ca în fiecare an de colectivul de profesori ai școlii, a împărțit colindătorilor dulciuri.

Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (24)Corul „Allegretto” cantand colinde. 20 dec. 2012 (25)

%d blogeri au apreciat asta: