Colinda noastră

 

Ca în fiecare an în luna decembrie, corul școlii, „Allegretto”, reînvie atmosfera sărbătorilor de iarnă printr-un mic recital de colinde. Nici anul acesta nu a făcut excepție, numai că a pregătit ceva special.

Prima parte a serbării s-a deschis cu interpretarea unui celebru cântec dedicat Crăciunului aparținând lui Adolphe Adam: „Noel”/ „Crăciun”. Corul a interpretat apoi câteva cântece de stea tradiționale românești. Această parte a micului spectacol s-a încheiat cu „Steaua” în care solistă a fost eleva Ana – Maria Tase (cls. VII B).

Recital de colinde_21 decembrie 2011. (26)Recital de colinde_21 decembrie 2011. (27)Recital de colinde_21 decembrie 2011. (28)

Cea de-a doua parte a fost dedicată colindelor internaționale cântate în spaniolă, franceză și engleză. Elevii secțiunii „limbi străine” a aceluiași cor au cântat  cu bucurie refrene deja cunoscute nouă, tuturor: „Campans de Belen”, „Rudolph”, „We wish you a Merry Christmas!”, „Silent night”,etc. Colindele în limba franceză au provenit din două regiuni diferite ale Franței: Gascogne și Ardennes.

Recital de colinde_21 decembrie 2011. (31)

Micul spectacol al colindătorilor s-a încheiat cu corul „Andantino”. Elevii componenți ai corului „Andantino” și-au făcut debutul pe „scenă” cântând câteva colinde românești și rostind pentru cei prezenți, la final, o tradițională urare: „Sorcova”.

Componenții corului și-au ales ținuta apelând la imaginație sau la costume deja confecționate. Așa se face că pitorescul nu a lipsit din serbarea noastră: Moș Crăciun a stat alături de Crăciuniță, Rudolph și-a împodobit cornițele cu steluțe sclipitoare, culorile specifice sărbătorilor – albul, roșul, verdele- s-au ivit de peste tot.

Recital de colinde_21 decembrie 2011. (32)Recital de colinde_21 decembrie 2011. (33)Recital de colinde_21 decembrie 2011. (34)

Finalul serbării a fost marcat bucuria colindătorilor care au cântat tuturor „La mulți ani” și  de o „explozie” de confetti de toate culorile.

Final colindeLa multi ani cu confetti

Înscriindu-se de acum într-o adevărată tradiție, sponsorii Moșului, nimeni alții decât profesorii școlii, au pregătit colindătorilor pachete cu dulciuri.

Colindatorii primesc dulciuri

Pentru decorarea pereților s-au folosit felicitările realizate de elevii școlii în cadrul unor lecții de muzică dedicate tradițiilor românești și colindelor. Alături de aceste felicitări au fost expuse și desenele cu tematică specifică pe care eleii le-au realizat sub îndrumarea d-nei prof. Gabriela Băbeanu (educație plastică) precum și desene și felicitări realizate în programul „paint” în cadrul orelor de informatică.

Felicitari realizate de elevi in lectiile de muzica.Decembrie 2011Felicitari realizate de elevi in lectiile de muzica.Decembrie 2011Felicitari realizate de elevi in lectiile de muzica.Decembrie 2011Felicitari realizate de elevi in lectiile de muzica.Decembrie 2011Felicitari realizate de elevi in lectiile de muzica.Decembrie 2011

Mulțumim pe această cale colindătorilor care s-au străduit să ne facă un cadou frumos înaintea Crăciunului și părinților, bunicilor, rudelor, invitaților, elevilor care au venit să asculte colinda noastră. Nu în ultimul rând mulțumim direcțiunii școlii și profesorilor care s-au aflat alături de noi și în public, aplaudându-ne.

Recital de colinde_21 decembrie 2011. (6)

Recital de colinde_21 decembrie 2011. (35)

A dirijat (și consemnat pentru blog)

prof. Cristina Prodan

La mulți ani ! Ne revedem în 2012.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: