Elevii clasei a II-a C, îndrumați de învățătoarea lor, Ramona Pase, au fost foarte încântați de activitatea desfășurată la școală la acest început de semestru.
Sub numele ”Legumele și fructele, un izvor de sănătate”, elevii de la a II –a C, cu mic cu mare și avându-i alături pe părinți, au participat la realizarea unor „construcții” dulci de fructe, la ornarea prăjiturilor cu fructe, la prepararea unor apetisante sandvișuri din care nu au lipsit legumele proaspete.
Pe parcursul activității elevii au fost informați de proprietățile nutriționale ale legumelor și fructelor și au învățat simplu și practic ”Cum se mănâncă sănătos”. Acțiunea dedicată hranei sănătoase a fost presărată cu râsete și a fost motiv de distracție. Participanții s-au bucurat realizând porții de mâncare sau doar „obiecte” haioase denumite: broscuța, râma și pălăria bogată în vitamine.
Totul a fost în același timp benefic pentru educația lor privind sănătatea.
Să fiți puternici și sănătoși!
Înv. Ramona Pase
Filed under: calendar, Concursuri, creativitate, educatie, elevi, profesori, scoala | Tagged: Bassarabescu, educație, elevi, extracurricular, fructe, hrana sănătoasă, legume, părinți |