Trecut – au 161 de ani…

Eminescu 3Vineri, 22 ianuarie 2011, s-a încheiat suita de manifestări dedicate poetului Mihai Eminescu.

Săptămâna a început cu acțiunea declanșată la nivel de municipiu în care, pentru a marca 161 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Casa de Cultură “I.L.Caragiale" a Municipiului Ploiesti a  inițiat proiectul educațional “Aproape de Eminescu". Proiectul s-a adresat elevilor din clasele primare și gimnaziale și a avut ca obiectiv general promovarea creației eminesciene, “expresie integrală a spritualității românești".
Proiectul s-a derulat  în data de 17 ianuarie 2011, la ora 9.00 și respectiv la ora 14.00, când sute de elevi din foarte multe instituții de învățământ din Ploiești au recitat timp de 15 minute versuri din creația eminesciană. Școala noastră s-a aflat printre ele.

Pe parcursul săptămânii atât la clasele primare cât și la cele gimnaziale manifestările dedicate Luceafărului poeziei românești au continuat.

Sub numele „Eminescu. Trecut-au  161 de ani…” pe data de 22 ianuarie elevii clasei a VI – a A s-au întâlnit și ei pentru a-l omagia pe Eminescu. Acțiunea, prevăzută în programul clasei, a debutat cu un periplu prin orașele în care se află monumente dedicate marelui poet, periplu însoțit de minunata muzică a baladei lui Ciprian Porumbescu. Câteva date biografice, întâmplări din viața poetului sau evocarea profesorului Aron Pumnul au completat imaginile care se derulau pe ecran.

IMG_4816IMG_4818IMG_4819IMG_4821IMG_4823

Pentru partea a doua a activității elevii s-au pregătiti așa cum se cuvine. Fiecare a venit cu un volum de poezii din care și-a ales o poezie preferată pentru a o citi în fața colegilor. Deși alegerea doar a unei poezii n-a fost deloc ușoară, elevii au făcut alegeri surprinzătoare și deloc la întâmplare.

IMG_4824IMG_4825

Frumoasa rostire a atâtor minunate poezii a fost fericit completată de muzică: „Pe lângă plopii fără soț”, „Revedere”, „Somnoroase păsărele”, etc. Diriginta clasei, prof. Cristina Prodan, a recitat elevilor poezia preferată: „La steaua”. La final a răsunat ca o poveste prima parte a poeziei „Luceafărul”.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: