„Destinații” de vacanță: un concert faimos

Așa poate fi numit Concertul de la Viena (în germană „Das Neujahrskonzert der Wiener Philharmoniker”) care are loc  în fiecare an pe data de 1 ianuarie, dimineața, și este urmărit (după ultimele statistici) de aproximativ 50 de milioane de telespectatori din întreaga lume, ultima dată din 72 de țări. Concertul este însă și radiodifuzat.

Concertul este susținut de Orchestra Filarmonicii (fondată în 1842) din Viena (Austria)  și are o lungă istorie care începe în anul 1939. Atunci concertul s-a cântat pe data de 31 decembrie. Din anul 1959 Televiziunea Austriacă de Stat îl difuzează în  lume. Este cel mai mare și prestigios spectacol de muzică clasică din întreaga lume. Biletele se vând cu un an înainte de spectacol printr-un fel de licitație afișată la începutul lunii ianuarie pe site-ul Filarmonicii din Viena.

Programul concertului este  alcătuit de fiecare dată  (cu mici excepții de-a lungul anilor) doar din creația compozitorilor  aparținând familiei Strauss: Johann Strauss- tatăl, Johann Strauss – fiul, Joseph Strauss și Eduard Strauss. 

Johann Strauss – tatăl (1804 -1849) – sus
Johann Strauss – fiul (1825 – 1899) – jos

Familia Strauss a devenit cunoscută începând cu Johann Strauss – tatăl care, prin anul 1824, făcea parte dintr – o mică orchestră de coarde din Viena. Repertoriul acesteia  cuprindea mai ales valsuri  dar și alte piese foarte populare la acea vreme.

Prin 1825 începe să compună  el însuși diverse lucrări și întreprinde cu mica orchestră turnee în Germania, Olanda, Belgia, etc. În timp orchestra a căpătat denumirea de „Orchestra Strauss” și a ființat până în 1901. Creația sa cuprinde vreo 150 de valsuri, 14 polci, 28 de galopuri, 35 de cadriluri, 19 marşuri, cea mai cunoscută lucrare fiind „Marșul lui Radetzky”. Este considerat  "Părintele Valsului Vienez" iar Berlioz spunea despre el: "Viena fără Strauss este ca Austria fără Dunăre". 

Johann Strauss – fiul devine celebru, în parte datorită faimosului său tată care i-a fost model și rival într- ale muzicii,  dar mai ales talentului, prodigioasei sale creații și unei activități neobosite pe tărâmul muzicii. Numai enumerarea câtorva dintre valsurile create de el – „Dunărea albastră”, „Viață de artist”, „Sânge vienez”, „Valsul imperial”, „Povestiri din pădurea vieneză”, „Vin, femei și cântec”, „Voci de primăvară”- e de ajuns pentru a înțelege celebritatea pe care și-a căpătat-o în epocă, celebritate de care se bucură și astăzi nu numai în Austria ci și în întrega lume. Pe lângă celebrele valsuri (aprox. 150 – 170) creația  sa mai numără: 15 operete („Liliacul”, „Voievodul țiganilor”, „Sânge vienez”etc. ), polci, cadriluri, mazurci, marșuri.

Devenit la rândul său „Regele valsului vienez”, Johann Strauss – fiul, a făcut turnee de concerte  ajungând și pe meleguri  românești, Transilvania și Țara Românescă  (1846-1847), iar  în  1863  este  numit director al balurilor curții vieneze.

La moartea sa, în 1899, i s-au organizat funeralii naționale și a fost înmormântat lângă Fr. Schubert și J. Brahms.

Ceilalți doi fii ai lui Johann Strauss – tatăl, Joseph și Eduard, au activat și ei pe tărmâmul muzicii. Joseph (1827 – 1870),   deși era  inginer proiectant de  profesie,   a  creat  peste  280   de lucrări de divertisment. Cea mai faimoasă lucrare a sa este „Polka Pizzicato”  care  se interpretează numai ciupind corzile viorilor.

Eduard Strauss

Joseph Strauss – stânga    și  Eduard Strauss – dreapta

Eduard (1835 – 1916) s-a impus mai ales ca un dirijor de muzică de dans  și mai puțin în calitate de compozitor. Cu toate acestea a compus și el muzică de divertisment, cele mai cunoscute lucrări ale sale  fiind polcile rapide, „polka – schenll”, al căror creator se pare că  a fost.

În concertele susținute de-a lungul timpului și-au  făcut loc și creații aparținând altor compozitori: Joseph Hellmesberger, Josef Lanner, Wolfgang Amadeus Mozart, Carl Otto Nicolai, Emil von Rezniček, Franz Schubert, Franz von Suppé, Karl Michael Ziehrer.

Concertul de Anul Nou are un anumit tipic și este dirijat, de 15 ani încoace, de câte un  dirijor ales în fiecare an. Concertul durează peste 2 ore cu o pauză la jumătatea acestuia și se încheie întotdeauna cu valsul „Dunărea albastră” urmat de „Marșul lui Radetzky”. În timpul intonării marșului publicul aplaudă în ritmul acestuia iar dirijorul se întoarce către sală pentru a-i dirija pe spectatori.  Excepția de la acest ritual a fost anul 2005 când nu s-a mai intonat marșul în semn de respect față de victimele catastrofalului tsunami din Sumatra, Indonezia (26 dec.2004). Există de fiecare dată și câteva bis-uri. Aranjamentele florale care împodobesc sala sunt dăruite în fiecare an de orașul San Remo din Italia.

Dirijorul concertului din 2010 a fost francezul Georges Pretre (singurul muzician francez care a stat vreodată pe podiumul acestui concert) iar dirijorul din 2011 va fi Franz Welser-Möst. (foto stânga)

Ar mai fi de spus doar câteva cuvinte despre sala Filarmonicii. Musikverein din Viena este considerată, alături de Concertgebow (Amsterdam s.n.), "Eldorado-ul" sălilor de concert. Construită între 1867 şi 1869, cu o capacitate de 1.700 de locuri, şi inaugurată în 1870, de împăratul Franz Josef, are o acustică "de vis", considerată cea mai bună din lume, şi un interior admirat graţie Concertelor de Anul Nou. Scăldată în ocru şi roşu, Goldener Saal (Sala aurită) de la Musikverein este un dreptunghi în stil neo-renascentist, cu cariatide şi plafon casetat, cu enorme candelabre din cristal şi pietre Swarowski. Satisfacţia auditivă şi vizuală este completă, dacă asculţi şi un concert al "casei": Orchestra Filarmonică din Viena.” (citat dintr-un articol publicat de Magdalena Popa Buluc  în ziarul  „Gândul” din 13 oct. 2010 sub titlul: „Magicele săli de concert”.)

Nu trebuie să uităm de faptul că intrarea publicului  în Sala aurită se face numai în ținută de gală (domnii – costum sau frac şi cravată sau papion, iar doamnele – rochie lungă) iar din cele 1700 de locuri o parte însemnată este rezervată familiilor austriece care participă la acest concert din generație în generație.

Chiar dacă există puține șanse să ne aflăm vreodată în Sala aurită a Filarmonicii din Viena pe 1 ianuarie al vreunui viitor an, audierea concertului la televizor sau chiar la radio poate fi o experiență de neuitat. Datorită acestei muzici putem fi pentru vreo două ore transpuși într-o altă lume: fermecătoarea și strălucitoarea lume a Vienei, a dansului, a bunei dispoziții, a fanteziei, a eleganței.

 

Aș încheia cu urarea rostită de membrii Filarmonicii din Viena la finalul concertului: Prosit Neujahr! (La mulți ani !)

Prof. Cristina Prodan

%d blogeri au apreciat asta: