Minunatul mărțișor

Luna martie este întotdeauna prilej de bucurie. Vine primăvara, natura renaște, în aer se simt, abia perceptibil, miresmele viitoarelor flori și veselia parcă inundă totul. 

Toată luna martie, în școala noastră, elevii și-au pus în practică micile proiecte. Sub îndrumarea d – nei profesoare Manuela Toderaș, elevii  au realizat adevărate minuni pe care vă invităm să le vizionați în pagina „Photo Gallery” – Desene și colaje.

ColajColaj

Elevii din  proiectul Comenius „A Film of European Pupils” au avut la rândul lor alte preocupări: câțiva dintre ei au învățat dansuri populare, alții au făcut mici cercetări pentru a afla cât mai multe date despre țările partenere, corul școlii, „Allegretto”, cu cele două secțiuni (română și limbi străine) a pregătit un repertoriu deosebit pentru reuniunea partenerilor care va avea loc chiar în școala noastră între 22-26 martie 2010. Alți elevi ai școlii s-au implicat în alte activități: artă, gimnastică, dans modern, pantomimă, carnaval sau interpretare.

Iată câteva scene de la repetițiile lor:

Elevii de la dansuri populareMișcări precise dar și grațioaseCei care-si așteaptă rândul   Dansul florilor  Michael Jackson are fani și în școala noastră

La carnaval, la carnaval.

Și școala și-a schimbat încet, încet aspectul. Expozițiile de desene se află peste tot, elevii claselor primare și-au expus și ei realizările (colaje, desene, machete, proiecte), panoul dedicat proiectului Comenius a fost reactualizat și cabinetul multimedia va găzdui o amplă expoziție cu lucrări realizate de elevii claselor V – VIII.  Pentru sfârșitul lunii martie prinde contur și concursul „Lectura modus vivendi” care se adresează elevilor din clasele IV – VIII. Concursul va fi organizat cu ocazia Zilei școlii.

La intrarea în școală 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: