Bucurii de care aproape uitasem

,, NU CRED CĂ OMUL ÎMBĂTRÂNEŞTE; CRED CĂ ÎN VIAŢA UNUI OM SE ÎNTÂMPLĂ ALTCEVA: LA O ANUMITĂ VÂRSTĂ, OMUL RĂMÂNE PE LOC ŞI STAGNEAZĂ”

T. S. ELIOT


NU-I UITAŢI PE BUNICI!

 

Să-i primim cum se cuvine! Având ca deziderat acest îndemn, elevii clasei a II-a C, împreună cu doamna învăţătoare Amalia Stroe, au organizat în ziua de 11 decembrie 2009 o zi a bunicilor.

Elevii s-au pregătit din timp pentru acest eveniment. Au alcătuit compuneri în care au evocat cele mai emoţionante momente petrecute alături de bunicii lor, au căutat poze cu aceştia şi au alcătuit un album, au împodobit clasa specific sărbătorilor de iarnă, dar şi cu lucrări făcute de ei.

Bunici și nepoți Felicitările realizate de noi Bucurie pe chipul bunicilor care le citesc Director adjunct al școlii, Elisabeta Chivulescu, prezentă la eveniment. Bunicii, dar şi părinţii, au fost întâmpinaţi cu tradiţionalul colac românesc, în acorduri de colinde, fiecare dintre ei primind şi un program al activităţii. Emoţionaţi, dar fremătând de iubirea pentru nepoţii lor, s-au aşezat alături de aceştia.

 Îmbrăcați de sărbătoare.  ...și atenți la ce se cântă Deşi s-a străduit să evoce amintirea propriilor bunici, doamnei învăţătoare i-a fostAmalia Stroe - învățătoarea noastră dragă. destul de greu să treacă peste emoţii în scurta introducere destinată deschiderii evenimentului. De aceea, i-a îndemnat pe copii să-şi iubească bunicii, să-i respecte şi să fie conştienţi că atât timp cât îi au alături sunt nişte oameni fericiţi si bogaţi.

Deoarece pregătirile s-au făcut foarte discret, au fost plăcut surprinşi de amintirile depănate în compunerile elevilor, lacrimile făcându-şi uşor loc în ochii lor. Evenimente sau gesturi de care uitaseră le-au fost evocate de prichindei, răscolind sufletele si minţile bunilor bunici.

Miruna Ioniță și Ruxandra Tudorache cântând bunicilor

DSCF2768

Cunoscând plăcerea de a asculta muzica populară, următorul moment,  intitulat sugestiv „Nepoţii…favoriţii bunicilor”, elevele Ioniţă Miruna-Maria si Tudorache Ruxandra-Luana, purtând costume populare deosebit de frumoase, au susţinut un program de folclor autentic, răsplătit cu îndelungi aplauze de audientă. Elevii şi bunicii au cântat alături de cele doua soliste şi doar lipsa spaţiului a fost motivul pentru care nu s-au prins in joc.

Privind spectacolul și pe nepoți Aplauze La revedere! Vă mai așteptăm pe la noi!

A urmat un moment de poezie, prilej cu care, fiecare a recitat o strofă dedicată sărbătoriţilor, dovedind calităţi de adevăraţi oratori. Elevii şi-au dat seama încă o dată că bunicii au fost dintotdeauna iubiţi, de aceea li s-au închinat versuri atât de sensibile şi duioase.

Aflându-ne în preajma perioadei sărbătorii închinate Naşterii Mântuitorului, copiii s-au pregătit şi cu un program de colinde, la care au fost solicitaţi şi bunicii să-şi dovedească „calităţile” muzicale. Astfel, trei generaţii (bunici-părinţi-copii) au vestit, asemenea îngerilor, pe cei trei crai de la răsărit care au călătorit călăuziţi de stea ca sa se închine pruncului Iisus Hristos, născut în ieslea Betleemului.

Bunicii au primit cate o felicitare si un pliant cu pozele strânse de nepoţi, ambele fiind rodul muncii lor, ca mic semn de recunoştintă pentru „ marii oameni”.

Desenele nepoților pentru Ziua bunicilor.La sfârşit, doamna director adjunct, prof. Elisabeta Chivulescu, care s-a aflat încă de la începutul evenimentului alături de invitaţi, a salutat ideea organizării unui astfel de eveniment. Le-a urat bunicilor „Să trăiţi, să-ntineriţi, alături de nepoţii dumneavoastră!”, iar copiilor le-a dorit să se bucure de toate momentele în care îşi au bunicii lângă ei. A promis că va susţine ca pe viitor asemenea manifestări să se desfăşoare într-un cadru extins şi să devină o tradiţie. I-a însoţit pe bunici în vizitarea şcolii, prezentându-le creaţiile elevilor şi proiectele în care gimnaziul „I. A. Bassarabescu” este implicat.

Suntem siguri că stradania tuturor de a le arăta bunicilor cât sunt de importanţi a avut ecou în sufletul lor şi promitem că nu îi vom uita niciodată!

Amalia Stroe – învățătoarea clasei a II –a C

%d blogeri au apreciat asta: