Bine ați (re)venit la școală!

Bine ați venit la școala Bassarabescu! 14 septembrie 2009. Deși nu se aude întotdeauna, clopoțelul „sună” de fiecare dată în luna septembrie începerea unui nou an școlar.

Pentru fiecare elev, noul an înseamnă însă altceva. În această frumoasă lună de toamnă, unii se pregătesc să devină școlari. Ei sunt „bobocii” din clasa I. Pentru cei de clasa a V – a, revenirea la școală înseamnă ceva destul  nou și deosebit.  Pentru cei care vor deveni  curând liceeni (clasa a VIII – a) înseamnă un an de teste și evaluări de care va depinde, într-o mare măsură, viitorul fiecăruia.

Nici pentru ceilalți elevi anul care începe nu va fi unul …monoton. Materii noi, colegi noi dar și profesori sau învățători care au intrat în colectivul de cadre didactice al școlii. În fond, școala nu e niciodată aceeași. E permanent supusă schimbării pentru că lumea se schimbă. 

Din „ecuația” de mai sus sigur că nu lipsesc părinții și cadrele didactice. Și pentru ei anul școlar înseamnă ceva. Altceva. Fiecare are așteptările sale. În final acestea se îndreaptă în aceeași direcție: copii și elevi bine pregătiți gata să „înfrunte”, cu curaj  și încredere, evaluările școlare dar și „examenele” vieții.

De aceea, urăm tuturor celor care vor intra pe porțile școlii  Bassarabescu pentru a păși în noul an școlar: Un an bun și plin de realizări!

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: