Prima diplomă

 „Grigore Moisil” sculptura aflată în holul școlii.  În data de 26 martie 2009, a avut loc la Școala „Grigore Moisil” din Ploiești competiția „Made for Europe”, faza județeană. În fața comisiei de evaluare s-au prezentat mai multe școli și licee din Ploiești sau din județ cu realizările lor în cadrul  proiectelor pe care le-au derulat: Comenius, de granturi școlare sau de dezvoltare rurală.

Printre participanți s-a numărat și școala noastră așa cum anunța miercuri, 25 martie, „Informația Prahovei”.  Informatia Prahovei

Proiectul Comenius  ce se derulează în școala noastră începând din 2008, „A Film of European Pupils”, a fost prezentat comisiei de echipa formată din: Ivan Andrei Valeriu, elev în clasa a V – a A, Hemeș Andreea Mirela elevă în clasa a V -a A și Cristina Prodan, profesor din echipa de proiect.

Ivan Andrei Valeriu prezentând proiectul nostru Prezentarea fiecărui proiect a trebuit să se încadreze în timpul alocat, adică 10 minute. Deși puțin emoționat fiindcă a trebuit să înceapă primul, Andrei a  vorbit calm punctând  realizările proiectului de până acum. Pe ecranul sălii s-a derulat în acest timp un film cu activitățile la care  elevii școlii au participat.

La final Comisia  a acordat școlii noastre o Diplomă de participare (recunoscând astfel importanța angrenării elevilor în proiecte educaționale) și Premiul al III – lea elevului Ivan Andrei Valeriu.  Diplomele i-au fost înmânate lui Andrei chiar de  D-nul Inspector General, Nicolae Angelescu care l-a și felicitat.

Elevul Ivan Andrei Valeriu cu Diploma de participare a scolii.Primind de la D-nul Inspector General, Nicolae  Angelescu, Premiul al III -lea și felicitări.

Deși echipa participantă la această evaluare „Made for Europe” nu a fost reprezentată decât de cei de mai sus, toți elevii noștri  implicați în acest proiect merită felicitările pe care ei le-au primit din partea Inspectoratului Școlar. Așadar, felicitări tuturor !

Prezentarea proiectului pe panou: în stânga toate activitățile derulate în proiect cu explicații; în dreapta: imagini de la aceste activități.

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: